Documente de arhivă publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității dezvăluie modul în care ofițerii Securității erau testați în anul 1985. Într-o lucrare practică susținută de trei ofițeri din București, aceștia trebuiau să propună măsuri concrete pentru a supraveghea un cetățean care dorea să plece definitiv în străinătate. Scenariul portea de la un caz fictiv în care un bărbat dorea să plece împreună cu copilul său, după ce soția sa rămăsese ilegal în Statele Unite ale Americii.
Cei trei ofițeri examinați, care aparținau Serviciului 120, au fost locotenent-colonelul Vintilă Nicolae, maiorul Preda Vasile și locotenentul Dănilă Ovidiu. Examinatorul acestui test a fost căpitanul Creța Stana, care deținea funcția de șef al serviciului. Obiectivul principal al exercițiului era stabilirea metodelor prin care autoritățile ar fi putut împiedica plecarea ilegală a cetățeanului și ar fi putut preveni eventuale acțiuni de protest împotriva regimului.
În cadrul propunerilor de supraveghere, locotenent-colonelul Vintilă Nicolae a sugerat deschiderea unui dosar de urmărire informativă și verificarea atentă a relațiilor bărbatului. Planul includea interceptarea convorbirilor, monitorizarea corespondenței și efectuarea de filaje în momente critice. De asemenea, ofițerul a propus trimiterea fotografiilor și a datelor persoanei urmărite către structura de Pașapoarte, pentru ca autoritățile de la frontieră să poată controla mai strict anturajul acestuia.
Evaluarea examenelor a fost una extrem de riguroasă din partea examinatorului, Creța Stana. Deși Vintilă Nicolae și Preda Vasile au primit nota 5, acesta din urmă fiind criticat pentru calitatea analizei, cel mai bun rezultat a fost obținut de locotenentul Dănilă Ovidiu, care a luat nota 7. Examinatorul a fost critic de asemenea față de propunerea de a contacta persoana urmărită, considerând că o astfel de măsură ar fi demonstrat o neînțelegere a gravității cazului.
Documentele arată că dorința de a pleca din țară era tratată nu doar ca o problemă administrativă, ci ca o operațiune de securitate. Scenariul prevedea că orice apel la organizații internaționale pentru drepturile omului făcut de soția cetățeanului ar fi fost considerat o acțiune ostilă. Astfel, orice tentativă de sprijin extern devenea un motiv pentru intensificarea supravegherii operative asupra individului și a cercului său social.
Pregătirea cadrelor Securității în perioada comunistă includea astfel de testări periodice, realizate prin exerciții practice și lucrări scrute. Aceste exerciții aveau rolul de a pregăti aparatul represiv pentru controlul comunicațiilor și pentru monitorizarea constantă a cetățenilor care manifestau intenția de a părăsi România. Aceste proceduri de interceptare a corespondenței și utilizarea tehnicii operative erau elemente fundamentale în strategia de control social a epocii.