Mihai Fifor a subliniat necesitatea urgentă a unei reforme administrativ-teritoriale în România, argumentând că sistemul actual funcționează după o organizare concepută încă din anul 1968. Social-democratul a explicat faptul că, de la aproape 37 de ani de la Revoluție, societatea s-a transformat profund, orașele s-au extins, în timp ce numeroase comunități rurale au suferit de depopulare. Această realitate demografică și socială face ca structura actuală să nu mai corespundă nevoilor de astăzi.
Conform declarațiilor făcute de Mihai Fifor pe contul său de Facebook, există localități care abia își pot susține propriul aparat administrativ, în timp ce altele au depășit mult limitele teritoriale actuale. El a criticat lipsa de curaj politic de a aborda această problemă structurală a statului român post-’89, menționând că reforma a fost amânată de prea mult timp. Totuși, el subliniază că curajul nu înseamnă decizii grăbite, ci construirea unor schimbări durabile și bine fundamentate.
Deputatul a precizat că reforma nu trebuie redusă la simpla diminuare a numărului de primării, deoarece comasarea unor comune ar putea doar să amplifice problemele existente la o scară mai mare. Reorganizarea ar trebui să aducă administrații mai puternice, personal specializat și resurse consolidate pentru investiții, fără a compromite accesul la servicii de bază. Școlile, dispensarele și întreținerea drumurilor trebuie să rămână funcționale pentru ca oamenii să beneficieze de servicii publice accesibile.
Un aspect critic abordat de Mihai Fifor este gestionarea documentelor și a evidențelor fiscale în cazul schimbării limitelor administrative. El a avertizat că statul trebuie să anticipeze problemele cetățenilor, astfel încât povara administrativă să fie suportată de stat, nu transferată populației. De asemenea, a subliniat importanța sentimentului de apartenență, avertizând că deciziile politice care elimină o primărie pot duce la marginalizarea oamenilor și la pierderea încrederii în stat.
Pentru ca reforma să fie eficientă, Mihai Fifor propune utilizarea unor criterii obiective, precum viabilitatea financiară, evoluția demografică, potențialul economic și coeziunea comunitară. El a insistat că nu se poate decide viitorul unei localități doar pe baza unui prag de populație și că este necesară consultarea reală a comunităților. Mai mult, a cerut o descentralizare reală, evitând concentrarea resurselor și deciziilor la București, pentru a nu crea administrații mari, dar dependente de centru.
În România, organizarea administrativă a unităților teritoriale a fost stabilită prin reforme majore în perioada comunistă, fiind structura pe care statul a continuat să o utilizeze și după schimbarea regimului. Deși au existat discuții despre modernizarea acestui sistem, implementarea unei noi arhitecturi de guvernare locală rămâne un subiect complex, implicând atât aspecte de eficiență bugetară, cât și sensibilități politice și sociale la nivel de comunitate.