În anul 1905, cinematografia se afla în primii săi ani de existență, fiind prezentată în principal în săli de varietăți sau la bâlciuri. Într-un context în care tehnologia era la început, Georges Méliès a reușit să creeze o producție memorabilă inspirată din „Odiseea” lui Homer. Francezul a realizat scurtmetrajul „L’Île de Calypso: Ulysse et le géant Polyphème”, cunoscut și sub titlul englezesc „The Mysterious Island”, oferind publicului o versiune vizuală a mitului antic.
Georges Méliès, care provinea din lumea iluzionismului, nu s-a limitat doar la rolul de regizor în această producție realizată prin compania sa, Star Film. Conform datelor Cinematecii Franceze, acesta l-a interpretat personal pe Ulise, devenind unul dintre primii actori care au dat viață acestui erou pe ecranul cinematografic. Filmul, care are o durată de aproximativ 4 minute, a fost conceput ca un spectacol vizual bazat pe gesturi teatrale și decoruri pictate, având numerele 750–752 în catalogul companiei sale.
Acțiunea filmului surprinde momentul în care Ulise adoarme pe insula lui Calipso, fiind apoi descoperit de nimfe și înconjurat de muzică și dans. Atmosfera de idilă este întreruptă brusc de apariția ciclopului Polifem, un monstru cu un singur ochi care blochează intrarea într-o grotă cu trupul său gigantic. Ulise reacționează atacând ochiul uriaș al monstrului cu arma sa, după care încearcă să părăsească insula, reușind să scape de Calipso doar prin pierderea mantiei sale.
Pentru a crea efectele vizuale fără ajutorul tehnologiei moderne, Méliès a utilizat experiența sa de magician și mecanisme teatrale ingenioase. Ochiul lui Polifem era manipulat prin intermediul unor fire, asemenea unei marionete, iar mâna uriașă a monstrului ar putea fi chiar mâna regizorului, integrată prin tehnici de filmare pentru a părea disproporționată. Regizorul a folosit tehnici precum supraimpresiile și oprirea camerei pentru a face personajele să apară sau să dispară instantaneu din cadru.
O particularitate a acestei producții este faptul că Méliès a ales să ignore fidelitatea față de sursa literară pentru a maximiza impactul vizual. El a combinat două episoade diferite din epopeea lui Homer, aducând personajele Calipso și Polifem în aceeași scenă, deși în povestea originală acestea nu se întâlnesc niciodată. Această decizie de a prioritiza uimirea și amuzamentul spectatorilor în detrimentul cronologiei exacte a lui Homer a fost o strategie adaptată cinematografiei de la începutul secolului XX.
Istoria cinematografiei este marcată de astfel de experimente care au transformat tehnica fotografică într-un instrument de magie. Deși în 1911 cinematografia italiană va produce o adaptare mult mai lungă, de aproximativ 44 de minute, lucrarea lui Méliès rămâne un reper important. Multe pelicule din acea perioadă s-au pierdut, însă „L’Île de Calypso” a supraviețuit degradării timpului, fiind astăzi o mărturie a modului în care marile povești au început să prindă viață pe ecran.