Fenomenul cunoscut sub numele de „iluzia farului fantomă” a fost explicat recent de o echipă de cercetători, după ce a stârnit dezbateri în comunitatea științifică încă din anii 1930. Această iluzie optică îi face pe observatori să creadă că sursa de lumină se află în largul mării, deși farul este poziționat chiar în spatele lor. Studiul propune o nouă înțelegere a modului în care creierul procesează poziția și mișcarea fasciculului luminos.
Echipa de cercetare, formată din Simon Cropper de la Universitatea din Melbourne, împreună cu Charles Kemp și Weilun Xu de la École Polytechnique Fédérale de Lausanne, a analizat acest efect. Charles Kemp a utilizat o versiune în realitate virtuală pentru a reproduce senzația că lumina farului provine dintr-un punct îndepărtat. Experimentul a demonstrat că iluzia apare deoarece oamenii subestimează distanța până la părțile îndepărtate ale fasciculului luminos, rezultând o interpretare greșită a poziției.
În timpul nopții, indiciile vizuale necesare pentru a aprecia corect distanțele devin mult mai puține, iar creierul se bazează pe așteptări. Observatorii tind să subestimeze dimensiunea fasciculului de la farurile moderne, care emit raze puternice pe suprafețe mari. Deoarece partea îndepărtată a fasciculului parcurge o distanță mai mare și se mișcă mai repede, observatorul poate avea impresia că capătul îndepărtat se mișcă mai încet și este mai aproape, creând senzația unui alt far în larg.
Cercetătorii au formulat o predicție specifică pentru a verifica această teorie despre percepția vizuală. Conform studiului, o persoană aflată la o distanță de peste 67 de metri de o sursă de lumină, situată la o înălțime de 30 de metri, ar trebui să poată experimenta această iluzie. Pe măsură ce distanța dintre observator și sursă crește, senzația că lumina provine din largul mării ar trebui să devină din ce în ce mai puternică.
Explicația descoperită ar putea lămuri și alte fenomene optice, precum impresia că fasciculele luminoase se curbează în jos spre suprafața mării. De asemenea, studiul poate contribui la înțelegerea iluziei Lunii, care pare mult mai mare atunci când se află aproape de orizont. Cercetătorii subliniază că sistemul vizual poate transforma informațiile reale în percepții înșelătoare, transformând un obiect din spatele observatorului într-o sursă îndepărtată de pe mări.
Aceste tipuri de erori de percepție sunt studiate constant de oamenii de știință pentru a înțelege limitele sistemului senzorial uman. În cadrul studiilor de psihologie cognitivă și neuroștiințe, se analizează modul în care creierul combină datele primite prin simțuri cu modelele mentale preexistente. Înțelegerea acestor mecanisme ajută la explicarea modului în care percepția noastră asupra mediului înconjurător poate fi distorsionată de condiții specifice de lumină și distanță.