Tradiția de a purta verigheta pe o anumită mână variază considerabil de la o țară la alta, ascunzând obiceiuri diferite sub un gest care pare universal. În timp ce unele popoare au ales mâna stângă, altele preferă mâna dreaptă, motivele fiind diverse. Aceste alegeri se întorc la credințe vechi despre venele care ar lega degetul de inimă, la simboluri religioase profunde și la obiceiuri păstrate de secole în diverse comunități.
Istoria inelelor începe încă din Egiptul Antic, unde forma circulară simboliza eternitatea și continuitatea unei legături fără început și fără sfârșit. În lumea romană, inelele de logodnă erau folosite pentru a marca angajamente între familii, inclusiv în privința bunurilor gospodărești, fiind realizate din fier sau aur. Un exemplu istoric este un inel roman din aur din secolul al III-lea d.Hr., păstrat în colecția Muzeului Metropolitan de Artă din New York, care confirmă consolidarea acestei tradiții.
În Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franța, Italia sau Australia, verigheta se poartă pe inelarul mâinii stângi. Această practică este legată de legenda Vena Amoris, conform căreia o venă ar porni de la al patrulea deget direct către inimă. Deși medicina modernă infirmă această conexiune anatomică, Gemological Institute of America menționează că această poveste a rămas o explicație populară. Un alt motiv practic ar putea fi faptul că persoanele dreptace folosesc mai puțin mâna stângă, protejând astfel inelul de uzură.
În Germania, Austria, Polonia și în numeroase țări din Europa de Est și de Sud-Est, precum Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria sau Ucraina, inelul se poartă pe mâna dreaptă. În aceste zone, alegerea este adesea influențată de tradiția creștin-ortodoxă, unde mâna dreaptă simbolizează binecuvântarea, puterea și autoritatea. În Norvegia există, de asemenea, tradiția purtării pe dreapta, însă practicile pot varia. În Spania, obiceiul depinde de regiune, în Catalonia fiind întâlnită purtarea pe mâna stângă.
În România, ritualul ortodox de căsătorie implică un gest specific în care preotul așază verighetele pe mâna dreaptă a mirilor, pentru a le muta ulterior pe stângă. Conform unui studiu semnat de Mihai Iordache și publicat în revista Teologia în 2020, mâna dreaptă reprezintă puterea și demnitatea primite prin binecuvântare. După nuntă, însă, nu există o regulă universală, deoarece mulți români aleg mâna de purtare în funcție de confort, preferințe personale sau tradiții specifice ale familiei.
Simbolismul degetului ales este la fel de divers, existând și o alegorie chinezească despre familie care explică alegerea inelarului. În această poveste, inelarele reprezintă partenerul de viață, iar degetele mari părinții, arătătoarele frații, mijlociul persoana însăși și cele mici copiii. Testul simbolic arată că inelarele sunt degetele care nu se pot desprinde ușor, sugerând legătura indisolubilă dintre parteneri. Indiferent de alegerea geografică sau anatomică, verigheta rămâne un simbol al promisiunii de căsătorie.