O echipă de cercetători de la Universitatea din Haifa, Israel, a analizat experiențele a 50 de persoane care au trecut prin momente de proximitate cu moartea. Studiul a urmărit identificarea unui tipar comun în relatările despre tuneluri, lumini și spații misterioase. Cercetătorii au încercat să determine dacă aceste imagini, deși par diferite, ascund o structură vizuală comună prin reconstituirea spațiilor pe care participanții le-au văzut.
Pentru a obține date concrete, oamenii de știință le-au propus participanților să folosească reprezentări geometrice pentru a descrie formele, dimensiunile și culorile spațiilor vizualizate. Această metodă a permis indicarea locului în care persoanele simțeau că se află și a modului în care se deplasau în interiorul acestor medii. Rezultatele au permis identificarea a patru categorii principale de spații: forme de con, spații largi și arcuite, spații cu o curbură redusă și spații sferice care păreau să înconjoare complet persoana.
O descoperire centrală a studiului vizează legătura dintre geometria spațiului și prezența culorilor. Din cele 28 de reprezentări ale unor spații conice, asemănătoare tunelurilor, 22 erau lipsite de culori distincte, fiind descrise în nuanțe de negru, alb sau gri. În schimb, dintre cele 31 de reprezentări ale unor spații largi și arcuite, 27 conțineau culori. Această distincție sugerează o legătură între forma spațiului perceput și modul în care creierul procesează informația vizuală.
Cercetătorii propun explicații biologice pentru aceste percepții, precum reducerea aportului de oxigen la nivelul retinei sau al creierului, ceea ce poate cauza îngustarea câmpului vizual, fenomen cunoscut sub numele de vedere în tunel. De asemenea, în condiții de lumină slabă, ochiul uman devine mai puțin sensibil la culori. Studiul menționează și asemănarea cu efectul Ganzfeld, un fenomen în care expunerea la un câmp vizual uniform poate provoca percepții neobișnuite și halucinații.
Deși rezultatele sunt importante, autorii subliniază că studiul nu stabilește cauzele exacte ale acestor experiențe. Cercetarea s-a bazat pe amintiri, unele vechi de mulți ani, și pe un grup de participanți relativ mic. De asemenea, utilizarea formelor geometrice ar fi putut influența modul de reconstituire a experiențelor. Scopul principal a fost identificarea caracteristicilor vizuale comune, nu demonstrarea existenței unei alte lumi sau stabilirea mecanismelor exacte ale conștiinței.
Studiile despre experiențele la limita morții reprezintă un domeniu de investigare complex în neuroștiințe, încercând să explice limitele conștiinței umane. Deși subiectul este unul care ridică întrebări metafizice, abordarea științifică se concentrează pe procesele fiziologice și neurologice. Analiza acestor fenomene ajută la înțelegerea modului în care creierul reacționează în condiții de stres extrem sau de funcționare deficitară a organelor de simț.