Sărbătoarea Sfântului Dumitru, care are loc pe 26 octombrie, reprezintă în calendarul popular momentul de început al iernii pastorale. Această zi marchează închiderea învoielor dintre proprietarii turmelor și păstori, fiind un punct de cotitură pentru activitățile rurale. În comunitățile de la țară, sărbătoarea este însoțită de diverse ritualuri menite să protejeze gospodăriile și de semne folosite pentru a prezice caracterul vremii ce va urma.
Unul dintre cele mai importante obiceiuri este „Focul lui Sumedru”, care se aprinde în ajunul sărbătorii. Acest ritual implică adunarea oamenilor în jurul unei grămezi de lemne și cetină de brad, în centrul căreia se plasează o tulpină de arbore. Copiii sar peste flăcări pentru a asigura sănătatea, iar focul are rolul simbolic de purificare, fiind considerat un protector împotriva fiarelor și un element care încălzește sufletele morților.
Denumirea populară de Sâmedru, Sânmedru sau Sumedru provine din expresia latină „Sanctus Demetrius”. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cunoscut și sub numele de Izvorâtorul de Mir, a fost guvernator la Tesalonic în secolul al III-lea. El a fost martirizat la porunca împăratului Maximian pentru că și-a mărturisit credința creștină. În iconografie, acesta este reprezentat adesea ca un ostaș cu armură, suliță și scut, deși primele imagini îl înfățișau în haine civile.
În tradiția populară, Sfântul Dumitru este considerat ocrotitorul păstorilor, iar comportamentul oilor în această zi oferă indicii despre iarnă. Dacă o oaie neagră se culcă pe un cojoc pus în mijlocul turmei, vremea va fi blândă, însă o oaie albă indică un anotimp geros. De asemenea, dacă prima oaie care se trezește dimineața este albă și merge spre sud, se anunță o iarnă grea, în timp ce o oaie neagră ce merge spre nord prevestește un frig ușor.
Pe lângă aspectul spiritual, ziua de 26 octombrie avea și o funcție practică de organizare economică în mediul rural. Aceasta era cunoscută sub numele de „ziua soroacelor”, momentul în care se încheiau socotelile pentru munca depusă și se plăteau datoriile. În Muntenia, acest termen era utilizat și pentru restituirea împrumuturilor de bani, deoarece gospodăriile trebuiau să se pregătească pentru sezonul rece și să își stabilizeze situația financiară.
Calendarul pastoral este delimitat de două mari sărbători: Sângiorz, celebrat pe 23 aprilie, și Sfântul Dumitru. Între aceste două date se desfășoară perioada verii, în timp ce intervalul dintre 26 octombrie și următorul Sângiorz reprezintă iarna pastorală. În imaginarul popular, aceste două figuri sunt considerate păstrătorii cheilor anului, Sfântul Gheorghe deschizând vara, iar Sfântul Dumitru realizând trecerea către perioada de iarnă.