Procesul de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de învățământ de masă întâmpină obstacole semnificative în România. Un copil cu aceste nevoi are nevoie de profesori capabili să înțeleagă dificultățile specifice, de metode de predare adaptate și de un sprijin constant. În prezent, integrarea este afectată de insuficiența specialiștilor, de colaborarea tensionată din cadrul școlilor și de lipsa resurselor necesare pentru ca familiile și profesorii să poată acționa eficient.
Robert Florin Florea, director adjunct al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), subliniază că incluziunea nu se rezumă la simpla prezență a elevului în clasă. Specialistul menționează că resursele destinate sprijinirii acestor copii variază considerabil la nivel național, fiind influențate de locația geografică. În timp ce în marile orașe există anumite facilități, în mediul rural sprijinul educațional și psihoeducațional acordat copiilor este adesea descris ca fiind precar.
Situația resurselor umane este una critică, chiar și în zonele mai bine dotate cu infrastructură educațională. În București, de exemplu, există un număr de 218 posturi de profesori itineranți și de sprijin, însă toate acestea sunt ocupate în acest moment. Această realitate evidențiază o limită a capacității de absorbție a sistemului, în special în comparație cu alte județe unde resursele disponibile sunt mult mai reduse decât în capitală.
Pe lângă lipsa de personal, o problemă majoră este pregătirea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Robert Florin Florea observă că corpul profesoral nu este neapărat suficient de bine pregătit pentru a înțelege și a gestiona procesul de incluziune. Această lipsă de competențe specifice poate duce la rezistență în fața cerințelor educaționale speciale, dificultând adaptarea curriculară necesară pentru ca elevii cu cerințe speciale să beneficieze de o educație adecvată.
Alegerea între învățământul de masă și cel special reprezintă un punct de decizie crucial pentru părinți. Aceștia trebuie să înțeleagă rolul profesorului de sprijin și ce responsabilități au profesioniștii din jurul copilului. Experiența de la nivelul Bucureștiului relevă atât situații încurajatoare, cât și o dificultate generală de acceptare a nevoilor specifice, ceea ce pune sub semnul întrebării eficiența actualului model de integrare în școlile de masă.
Sistemul de învățământ din România funcționează sub un cadru normativ care urmărește incluziunea, însă aplicarea practică a acestora depinde de disponibilitatea bugetară și de numărul de specialiști. Diferențele dintre mediul urban și cel rural rămân o barieră majoră în egalitatea șanselor educaționale. Fără o creștere a numărului de posturi de sprijin și o formare continuă a profesorilor, integrarea va rămâne un proces incomplet.