Adrian Severin, fost ministru de Externe al României, a oferit detalii despre modul în care s-a organizat puterea politică în urma rezultatelor alegerilor din 1996. Acesta a descris o perioadă marcată de oscilații constante atât în domeniul politicii externe, cât și în cel economic. Conform declarațiilor sale, această politică pulsatorie a înlocuit viziunea strategică și reformele coerente care au caracterizat primii doi ani de după Revoluție, provocând ulterior pierderi economice semnificative.
În ceea ce privește ierarhia statului după 1996, Adrian Severin a explicat că distribuția puterii a urmat o logică specifică. În ordinea de precădere, primul poziționat era președintele CDR, iar pe locul al doilea se afla președintele PD, Petre Roman, care deținea funcția de președinte al Senatului. La nivelul Guvernului, conducerea aparținea CDR, cu Victor Ciorbea în primat, în timp ce Adrian Severin ocupa funcția de ministru de Externe și viceprim-ministru.
Unul dintre momentele de tensiune menționate de Adrian Severin a fost legat de implicarea UDMR în guvernare. În timpul negocierilor pentru formarea Guvernului, acesta a susținut că minoritatea maghiară ar fi trebuit inclusă în responsabilitatea guvernării întregii țări. Această propunere a generat o opoziție neașteptată din partea CDR, deși UDMR făcea parte din această coaliție de guvernare, trecând de la statutul de partener la cel de critic.
Severin a amintit și reacția surprinzătoare a CDR în legătură cu revenirea Regelui Mihai I în România, eveniment petrecut în 1997. Deși procesul de organizare a revenirii la Palatul Elisabeta a fost coordonat de ministerul de Externe și de echipa sa, colegii din CDR au manifestat semnale de alarmă și temeri privind posibile revolte sociale. În acel moment, Adrian Severin a subliniat necesitatea ca actorii politici să își asume responsabilitățile decizionale.
Contextul politic al acelei perioade a fost definit de o tranziție complexă de la economia de comandă la cea de piață. Între decembrie 1989 și adoptarea Constituției din 1991, România a încercat să implementeze o reformă de sistem care să asigure trecerea la democrație și la o economie funcțională. Această schimbare fundamentală a vizat nu doar modificarea regimului politic, ci și restructurarea profundă a instituțiilor statului și a structurii sociale.
Politica de reformă de la începutul anilor '90 a urmărit descentralizarea și debirocratizarea, concepte care au fost ulterior integrate și în documentele de referință ale Consiliului Europei.