Sărbătoarea Sfântului Dumitru poartă cu sine tradiții străvechi, precum „Focul lui Sumedru”, care combină practicile de purificare a spațiului prin foc cu elemente specifice ale cultului morților. Această tradiție, care are o istorie de peste două mii de ani, este legată strâns de momentele de tranziție între anotimpuri. În ajunul sărbătorii, aprinderea focurilor urmărea să asigure belșugul în cadrul gospodăriei și să favorizeze rodirea pomilor fructiferi din livezi.
Pentru organizarea acestor ritualuri, comunitățile adunau lemne de brad, dar și alte materiale precum spice, coceni sau resturi de cânepă provenite de la meliță. Focurile erau aprinse în mai multe locuri și erau întreținute cu grijă pentru a atinge o putere maximă. În acel moment, participanții aveau obiceiul de a sări peste flăcări, un gest care îi ajuta pe copii să rămână sănătoși pe tot parcursul anului. De asemenea, acest ritual era considerat un semn de noroc pentru fete și feciori, facilitând căsătoriile în anul următor.
În regiunea Bucovina, se folosea un tip special de foc numit „foc viu”, obținut prin frecarea a două bucăți de lemn uscat. Acest element era utilizat în procesul de afumare a albinelor, pentru ca acestea să fie „iuți ca para focului”, precum și pentru protejarea stupilor. Scopul era ca stupii să fie protejați pe tot parcursul anului și să ofere o recoltă bogată. În unele zone ale Olteniei, aceste focuri lui Sâmedru erau aprinse chiar în seara de Sfântul Dumitru.
Evenimentul era însoțit de distribuirea de alimente, precum nuci, mere, struguri, prune uscate, covrigi, pâine caldă sau colăcei unși cu miere. Sărbătoarea se încheia de obicei cu o petrecere bazată pe dans și joc. La finalul acestui moment, fiecare participant lua câte un tăciune, pe care îl arunca în livadă, cu scopul de a ajuta pomii să aibă un rod îmbunlățit. Ritualurile de purificare prin foc rămân astfel un pilon central al identității culturale în aceste zone.
O altă componentă importantă este legătura cu Moșii de Toamnă, care au loc în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, zi cunoscută sub numele de Moșii cei Mari sau Moșii lui Sf. Dumitru. În acest context, se făceau ofrande pentru sufletele morților, precum grâu fiert, colaci, unt, untură, lapte, brânză și fructe. Aceste daruri erau însoțite de invocarea spiritelor defuncților, de la care se cerea, în schimbul pomenii, spor în casă și belșug în gospodărie, respectând simbolurile agriculturii și păstoritului.
În tradiția populară, observațiile meteorologice din această perioadă sunt folosite pentru a prezice condițiile climatice viitoare. Dacă cerul este senin în noaptea de Sfântul Dumitru, se consideră că iarna va fi blândă și va aduce precipitații sub formă de ploaie. În schimb, dacă cerul este noros, semnalul indică faptul că iarna va fi una grea, caracterizată prin ploaie sau zăpadă abundentă.