La data de 5 noiembrie 1872, în orașul Rochester din statul New York, Susan B. Anthony a participat la alegerile prezidențiale americane, în ciuda faptului că legislația nu permitea femeilor acest drept. Această acțiune deliberată a fost menită să testeze drepturile constituționale ale femeilor în calitate de cetățene americane. Deși a reușit să depună buletinul de vot, activistul a fost arestat de autoritățile federale două săptămâni mai târziu, transformând cazul într-un moment istoric pentru mișcarea sufragiștilor.
În secolul al XIX-lea, structurile politice din Statele Unite limitau sever participarea femeilor la viața publică, restricționând accesul lor la educație, profesii și proprietate. Susan B. Anthony, născută în 1820 într-o familie de quakeri, a început să lupte pentru egalitate, fiind influențată de preocupările comunității sale pentru dreptate socială. Împreună cu Elizabeth Cady Stanton, ea a construit o alianță decisivă pentru drepturile femeilor, fondând organizații precum National Woman Suffrage Association și publicația The Revolution.
În timpul scrutinului din 1872, care l-au pus față în față pe Ulysses S. Grant și Horace Greeley, Anthony a argumentat că Paisprezecelea Amendament al Constituției garantează protecția egală a legilor pentru toți cetățenii. Ea a susținut că, fiind cetățean american, dreptul de a vota este inseparabil de statutul de cetățean. Această interpretare juridică a fost baza pe care s-a înregistrat la vot, însă autoritățile au considerat gestul ca fiind o încălcare a legilor electorale de atunci.
Procesul desfășurat în iunie 1873 la Canandaigua a culminat cu o condamnare, după ce judecătorul Ward Hunt a decis că votul femeilor nu este protejat de interpretarea constituțională invocată. Anthony a fost condamnată să plătească o amendă de 100 de dolari, plus cheltuielile de judecată, sumă pe care a refuzat să o achite. Deși instanța a respins argumentul că cetățenia implică automat dreptul de vot, procesul a expus contradicțiile dintre principiile de egalitate și realitatea politică a vremii.
Lupta lui Susan B. Anthony a continuat până la moartea sa, în 1906, fără a vedea obținerea dreptului de vot prin amendamentul constituțional. Abia în 1920, prin ratificarea celui de-al Nouăsprezecelea Amendament, femeile au primit dreptul de a vota, actul fiind numit simbolic „Susan B. Anthony Amendment”. Succesul său istoric a fost recunoscut ulterior și prin onorarea sa pe moneda de un dolar american, devenind prima femeie reprezentată pe o monedă destinată circulației.
În istoria mișcărilor de drepturi civile, astfel de gesturi de nesupunere au servit drept catalizatori pentru schimbări legislative majore. Deși procesele juridice individuale pot eșua în a schimba imediat legile, ele pot forța opinia publică și Congresul să reevalueze cadrul constituțional. În cazul SUA, eforturile de decenii ale activistelor au dus în final la recunoașterea sufragiului feminin ca parte integrantă a democrației.