Ceremonia de înscăunare a unui nou sultan în Imperiul Otoman, numită „Încingerea cu Sabia lui Osman” (Taklid-i Seyf), reprezenta momentul oficial de preluare a puterii. Acest ritual sacră diferă radical de tradițiile monarhiilor europene, deoarece padișahii nu purtau coroane ca simbol al autorității. Procesul de întronare era unul extrem de complex și începea imediat după decesul sau detronarea sultanului care condusese până atunci întregul Imperiu Otoman.
Primul pas al procesului începea cu constatarea oficială a decesului de către „dârüssaâde ağasi”, cunoscut și sub denumirea de Kizlar Agha, care era șeful haremului. Acesta informa Marele Vizir, cel mai puternic demnitar și șef al guvernului, care anunța apoi întreaga administrație otomană. Ulterior, noul sultan, care era Prințul Moștenitor (Șahzadé), era informat de Kizlar Agha și conduse de Silahtar Ağasi, maestrul de arme, pentru a vedea trupul decedat al predecesorului său.
După etapele de doliu și rugăciunea de după-amiază în sala tronului, noul padișah urma să primească omagiul demnitarilor la Palatul Topkapî. Întronarea propriu-zisă, care trebuia să aibă loc în maximum două săptămâni, se desfășura la moscheea Eyüp Sultan din Istanbul. Aici, noul conducător era încingut cu sabia fondatorului dinastiei, Osman, alături de alte săbii sfinte, precum cea a Profetului Mahomed sau cea a califului Umar, simbolizând o datorie războinică și spirituală.
După ritualul de la moschee, sultanul se întorcea la palat într-o procesiune festivă, purtând un turban decorat cu pietre prețioase. În curtea Biat, marii demnitari, inclusiv vizirii și liderii religioși, îi sărutau mâna sau poala mantiei pentru a-i demonstra loialitatea. Această etapă confirma statutul de calif al întregii lumi islamice, transformând Constantinopolul în capitala spirituală a credincioșilor musulmani, după ce sultanul preluase și califatul după cucerirea Egiptului.
Totuși, stabilitatea noului conducător depindea adesea de loialitatea ienicerilor, corpul de elită al armatei. Aceștia puteau declanșa revolte chiar în ziua ceremoniei dacă suma de bani oferită drept primă („cülus bahșiș”) era considerată insuficientă. Semnul de rebeliune era răsturnarea cazanelor de mâncare în curtea Palatului Topkapî, fapt ce bloca procesul de înscăunare până când cerințele financiare ale soldaților erau îndeplinite de către noua conducere.
Ritualurile otomane au avut un impact direct asupra regimurilor din regiune, fiind adoptate parțial și de domnitorii din Țările Române. În perioada fanariotă, prinții numiți la Istanbul treceau prin ceremonii similare, primind caftanul domnesc și fiind încinși cu o sabie oferită de Marele Vizir. Abia după acest ritual otoman, domnitorii ajungeau în țara lor pentru a fi unși cu mir de către mitropoliți, în cadrul unei ceremonii creștine.