O noapte de agresiuni și vandalism a marcat centrul orașului Barcelona sâmbătă seara, 24 octombrie, când grupuri de tineri au provocat distrugeri în zona Pieței Catalonia. Aproximativ 100 de persoane au fost reținute de autorități în urma jafurilor și a incendiilor declanșate în jurul zonei centrale, freventate de turiști. Un sfert dintre cei reținuți de poliția catalană, Mossos d’Esquadra, sunt minori, conform declarațiilor ministrului de Interne al regiunii Catalonia, Núria Parlon.
Protestul, care a început prin adunarea câtorva zeci de tineri îmbrăcați în negru și cu fețele acoperite, a degenerat rapid în violențe sistematice. Autoritățile au raportat peste 30 de incendii provocate și vandalizarea sau jefuirea a 14 magazine din zona centrală. Imaginile surprind momente în care angajații magazinului El Corte Inglés au coborât grilajele metalice pentru a opri jafurile, în timp ce alți tineri spărabu vitrinele și fugeau cu bunuri furate.
Mobilizarea a fost organizată pe rețelele sociale sub sloganul „Institut Indignats”, o traducere a mișcării franceze „Lycées Indignés”. Această mișcare de protest împotriva sistemului a început în Franța ca o reacție la lipsa resurselor din școli, dar s-a extins ulterior către nemulțumiri legate de scumpiri și servicii publice. În Barcelona, evenimentele au fost descrise de Núria Parlon ca fiind provocate de grupuri neorganizate care nu urmăresc apărarea niciunui drept specific.
Primarul Barcelonei, Jaume Collboni, a promis că actele de vandalism nu vor rămâne nepedepsite și că autoritățile vor urmări recuperarea tuturor pagubelor. Collboni a subliniat că vor exista consecții și pentru părinții sau tutorii minorilor implicați în aceste acțiuni. Această escaladare în Spania reflectă o tendință europeană, unde tinerii utilizează platformele digitale pentru a replica modelele de protest din alte țări, adaptând sloganurile la contextul local.
În restul Europei, mișcarea de protest a avut un impact semnificativ, de la Franța, unde sute de mii de oameni au protestat împotriva scumpirilor, până în Italia și Belgia. În Italia, elevii folosesc sloganul „Facciamo come in Francia” pentru a cere investiții în educație în detrimentul industriei de război. În Belgia, tinerii din zone precum Bruxelles, Liège sau Mons protestează împotriva tăierilor bugetare din sistemul de învățământ, forțând magazinele de lux să își baricadeze vitrinele.
Fenomenul de protestare a tinerilor în Europa este alimentat de o organizare rapidă pe rețelele sociale, însă acest proces este însoțit de riscuri legate de dezinformare. Platforme precum TikTok, Instagram sau Facebook au facilitat circulația unor clipuri video scoase din context, care prezintă violențe din alte țări ca fiind realizate în timpul protestelor liceenilor francezi. Această amplificare digitală contribuie la extinderea rapidă a mișcărilor de tip „Institut Indignats” pe întreg continentul.