Marcus Aurelius, care a condus Imperiul Roman în perioada 161-180 d.Hr., a lăsat în urmă o colecție de reflecții personale despre autocontrol, datorie și fragilitatea existenței. Aceste însemnări, care nu au fost scrise în latina administrativă, ci în limba greacă, nu au fost concepute ca un tratat filosofic organizat sau pentru un public larg. Lucrarea este compusă din douăsprezece cărți cu texte de lungimi variate, reflectând gândurile unui om care a trăit într-o epocă marcată de războaie și epidemii.
Deși nu cunoaștem titlul original dat de împărat, textul a circulat sub denumirea de „Către sine însuși”. Istoria manuscrisului este una fragmentată, deoarece originalul scris de Marcus Aurelius nu s-a păstrat, toate versiunile actuale fiind rezultatul unor procese de copiere ulterioare. Una dintre primele mențiuni ale acestor scrieri apare în secolul al IV-lea, la oratorul grec Themistius, însă traseul manuscriselor până în prezent rămâne unul dificil de reconstituit de către istorici.
Un moment crucial pentru conservarea textului a avut loc în jurul anului 900, când cărturarul bizantin Arethas din Cezareea a intervenit pentru a salva o lucrare veche. Arethas a menționat într-o scrisoare că un exemplar al scrierilor împăratului se afla într-o stare precară și a dispus realizarea unei copii noi. Deși nu se poate demonstra că el a salvat singur cartea, gestul său confirmă importanța textului, care a fost transmis generațiilor următoare chiar și la șapte secole după moartea lui Marcus Aurelius.
În prezent, unul dintre cele mai importante martori ale textului este Codex Vaticanus Graecus 1950, un manuscris grecesc din secolul al XIV-lea păstrat la Biblioteca Apostolică Vaticană. Acesta reprezintă principalul manuscris medieval complet care a ajuns până astăzi, deși între redactarea originală și acest exemplar au trecut aproximativ 1.200 de ani. Pe parcursul acestui interval lung, copiștii au putut introduce erori sau omis cuvinte, motiv pentru care cercetătorii compară multiple mărturii pentru a reconstitui forma veche a textului.
Prima ediție tipărită a „Meditațiilor” a apărut în perioada 1558–1559, fiind realizată de umanistul Wilhelm Xylander și legată de activitatea lui Conrad Gesner. Această ediție a folosit un manuscris grec dintr-o colecție germană, cunoscut sub numele de manuscrisul Palatin, care s-a pierdut ulterior. Publicarea a fost esențială deoarece prima ediție tipărită a devenit o mărturie fundamentală pentru stabilirea textului, păstrând lectura unui exemplar care nu mai poate fi consultat direct de către specialiști.
Supraviețuirea acestor gânduri a fost posibilă datorită unei succesiuni de evenimente și figuri istorice, de la episcopul bizantin care a cerut transcrierea unor texte deteriorate, până la umanistii Renașterii. Fără aceste eforturi de conservare manuală, în condiții în care incendiile sau războaiele puteau șterge biblioteci întregi, filosofia personală a lui Marcus Aurelius s-ar fi pierdut. Astăzi, textul este apreciat nu doar de istorici, ci și de cei interesați de psihologie și dezvoltare personală.