O descoperire paleontologică recentă din China schimbă înțelegerea asupra evoluției amfibienilor, deoarece a fost identificat primul exemplar adaptat complet vieții în ocean. Cercetătorii au găsit două schelete aproape complete ale speciei Gerrothorax maritimus, care trăia în mare acum aproximativ 237 de milioane de ani, în perioada Triasicului. Această specie de amfibian, care a existat înaintea dinozaurilor, avea un corp turtit, în formă de disc, și o dimensiune de aproximativ 75 de centimetri în lungime.
Fosilele au fost recuperate din provincia Guizhou, în roci formate din sedimente oceanice, unde au fost găsite alături de resturile unui ihtiozaur. Acest ihtiozaur, o reptilă marină numită Guizhouichthyosaurus, putea ajunge la o lungime de aproximativ șapte metri și era unul dintre principalii prădători ai oceanelor din acea epocă. Prezența acestor prădători ar putea explica motivul pentru care amfibianul poseda o armură osoasă protectoare pe tot corpul său, oferindu-i o apărare necesară în mediul marin.
Structura craniului și a gâtului indică faptul că Gerrothorax maritimus se hrănea prin metoda aspirației, de pe fundul apei. Paleontologul Da-yong Jiang, de la Universitatea din Beijing, a explicat că animalul avea un craniu plat și lat, cu o gură mare dotată cu numeroși dinți mici și conici. Această strategie de capturare a prăzii, similară cu cea a rechinului wobbegong, îi permitea să prindă pești, viermi sau chiar cefalopode, precum calmarii, care treceau pe lângă el în zonele cu mâl și sedimente.
Adaptarea la apa sărată a fost posibilă datorită unei armuri corporale care a funcționat ca un mecanism de protecție împotriva presiunii osmotice. Ryosuke Motani, de la Universitatea din California, Davis, a explicat că armura, dezvoltată inițial pentru apă dulce, a redus contactul pielii permeabile cu apa de mare. Acest proces, numit exaptare, a permis organismului să limiteze pierderile de apă și să utilizeze branhiile pentru a elimina excesul de sare, facilitând astfel colonizarea mediului oceanic de către strămoșii speciei.
Dovezile că acest amfibian a trăit efectiv în ocean și nu a fost doar transportat acolo după moarte sunt confirmate de analiza chimică. Oasele prezintă o semnătură chimică specifică apei de mare din perioada Triasicului, ceea ce susține ipoteza că animalul s-a dezvoltat și a crescut în mediul marin. Ryosuke Motani a descris noua specie ca fiind una foarte ciudată și fermecătoare, subliniind aspectul său unic și particularitățile fiziologice care îi permit să fi împărțit spațiul cu ihtiozaurii.
În prezent, numărul de specii de amfibieni de pe planetă depășește 8.000, incluzând broaștele, salamandrele și gimnofionii. Deși unele specii pot tolera apa salmastră, mai puțin de 2% dintre amfibienii actuali au o toleranță la sare, iar nicio specie de astăzi nu trăiește exclusiv în mediul marin. Această descoperire demonstrează că, în trecut, barierele fiziologice ale pielii permeabile au putut fi depășite prin evoluție.