Oamenii de știință au reușit să secvențieze genomurile a trei persoane care au trăit în Europa în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, în timpul Epocii de Piatră târzie. Această cercetare recentă a demonstrat că aceste populații aveau legături biologice mult mai strânse decât se credea anterior. Studiul indică faptul că anumite zone, precum sud-vestul Franței, ar fi putut funcționa ca centre culturale esențiale în perioada ultimei ere glaciare.
Cercetătorii au concentrat atenția pe o femeie care a locuit în peștera Isturitz, situată în sud-vestul Franței, și a murit acum 30.000 de ani. ADN-ul ei antic a revelat o ascendență genetică mixtă, combinând trăsături din Europa de Vest cu elemente din Europa de Est și Centrală. Această descoperire este considerată neobișnuită pentru perioada Paleoliticului superior, sugerând un flux genetic activ între regiuni diferite.
Analiza datelor sugerează că acest impuls de flux genetic a avut loc în urmă cu aproximativ 31.500–32.500 de ani, prin deplasări ale populațiilor din est. Pere Gelabert, antropolog evoluționist la Universitatea din Viena și autor principal al studiului, a explicat că rezultatele arată populațiile din Europa de Est și de Vest nu erau atât de izolate genetic pe cât se presupunea. Această complexitate schimbă percepția asupra dinamismului populațiilor din perioada Gravettiană.
Pe lângă aspectele genetice, datele extrase din cele trei genomuri au oferit detalii despre trăsăturile fizice ale acestor oameni. Cercetătorii au identificat trăsături care sugerează că aceștia aveau pielea, părul și ochii închis la culoare. Un alt aspect relevant este faptul că toți indivizii aveau părinți care nu erau înrudiți îndeaproape, ceea ce indică faptul că aceste grupuri ar fi putut evita în mod activ consangvinizarea.
Peștera Isturitz, unde au fost găsite resturile, a servit drept punct de trecere esențial între Europa continentală și Peninsula Iberică. Locul a fost utilizat intermitent între 80.000 și 10.000 de ani în urmă, fiind folosit inițial și de neanderthalieni. Prezența artefactelor, precum obiectele de artă portabilă sau statuetele Venus, confirmă importanța culturală a zonei în cadrul culturii Gravettiană, care s-a răspândit pe continent între 34.000 și 25.000 de ani.
Cultura Gravettiană a reprezentat o perioadă de expansiune importantă în Europa, imediat după dispariția neanderthalienilor. Deși această cultură este cunoscută prin obiecte de artă specifice, informațiile genetice rămăseseră limitate din cauza numărului redus de schelete umane din care s-a putut recupera ADN-ul antic. Noua cercetare aduce claritate asupra modului în care oamenii din această epocă interacționau pe plan biologic și social.