Trecerea de la viața nomadă de vânător-culegător la sedentarismul agricol a provocat schimbări biologice majore speciei umane. Cercetările efectuate pe resturile populațiilor neolitice indică faptul că noile moduri de subzistență au făcut oamenii mai scunzi, mai slabi fizic și mai predispuși la boli. Această tranziție radicală, care a început acum aproximativ 9000 de ani, a transformat definitiv destinul umanității prin modificarea regimului alimentar.
Studiul intitulat „Stature and robusticity during the agricultural transition: evidence from the bioarchaeological record”, realizat de Amanda Mummert, Emily Esche, Joshua Robinson și George J. Armelagos, oferă dovezi clare ale acestui regres. Cercetătorii au observat că, în ciuda progresului social și economic, noile generații de fermieri au pierdut calitățile fizice ale strămoșilor lor. În comparație cu vânătorii din Paleolitic, indivizii din perioada Neolitic au devenit mai plăpânzi și au prezentat o stare de sănătate mult mai precară.
Analiza datelor arată o scădere semnificativă a înălțimii medii a adulților odată cu adoptarea agriculturii. În perioada Glaciară, un bărbat din specia Homo sapiens avea o înălțime de 1,75–1,84 metri, în timp ce fermierii neolitici au scăzut la o medie de 1,65–1,70 metri. Acest fenomen de scădere a staturii a fost documentat la nivel global, incluzând Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia, precum și America de Sud și America de Nord.
Cauzele principale ale acestui declin fizic sunt legate de reducerea diversității alimentare și de dependența de câteva culturi de bază, precum cerealele. Consumul predominant de plante, lipsit de nutrienți esențiali, a dus la apariția anemiei feriprive și a cariilor dentare severe. De asemenea, creșterea densității populației în așezări și apropierea de animalele domestice au facilitat răspândirea bolilor infecțioase în rândul primilor agricultori.
Dieta strămoșilor noștri din Paleolitic era mult mai echilibrată și variată, incluzând fructe sălbatice, rădăcini, pește, carne și insecte. Aceștia consumau proteine animale și grăsimi necesare supraviețuirii, pe lângă o cantitate mare de fibre vegetale. Spre deosebire de aceștia, primii fermieri au devenit dependenți de un număr redus de plante cultivate, precum grâul, orzul și lintea, ceea ce a influențat chiar și evoluția genetică a populațiilor.
Această transformare alimentară a fost atât de profundă încât a modificat biologia umană pe termen lung. Studiile realizate de instituții precum Universitatea Cornell indică faptul că trecerea la o dietă bazată pe plante a influențat evoluția genetică, făcând mai frecventă o anumită variantă a genei FADS1. Astfel, ceea ce a început ca o metodă de asigurare a hranei a devenit un factor de modificare a structurii biologice a speciei.