Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele din Turcia nu au oferit o motivare suficientă pentru condamnarea lui Güray Gür pentru viol. Judecătorii au omis să explice de ce au ales să acorde o valoare mai mare declarațiilor inițiale ale victimei în detrimentul celor oferite ulterior. Această decizie, comunicată la 20 octombrie, nu reprezintă o achitare a reclamantului, ci evidențiază o deficiență procedurală în procesul de judecată.
Problema centrală a fost modul în care instanțele au gestionat schimbările din relatarea persoanei vătămate, identificată în dosar sub inițialele C.Ö. În declarațiile inițiale, aceasta l-a indicat pe Güray Gür drept autor al violului, însă, în timpul procesului, ea a modificat versiunea, susținând că acesta doar dorise să aibă relații sexuale cu ea. CEDO a considerat că, deoarece aceste declarații constituiau singura probă directă, instanțele trebuiau să justifice clar de ce au preferat prima variantă.
În ceea ce privește condamnarea pentru lipsire ilegală de libertate, Curtea nu a constatat nicio încălcare a dreptului la o hotărâre motivată. În acest aspect, declarațiile victimei au fost considerate consecvente și au fost susținute de elemente obiective, precum mesaje trimise tatălui său și constatări medicale privind leziunile. De aceea, judecătorii au avut dreptul de a accepta această parte a acuzației fără a fi obliga să ofere explicații suplimentare pentru alegerea lor.
Reclamantul a fost condamnat în anul 2012 la opt ani și nouă luni de închisoare pentru viol și la trei ani și nouă luni pentru lipsire de libertate. Deși Güray Gür a contestat lipsa unor probe ADN care să îl implice direct, instanțele superioare din Turcia nu au remediat eroarea de motivare identificată. CEDO a subliniat că, deși o condamnare se poate baza pe declarația unei singure persoane, inculpatul trebuie să poată contesta fiabilitatea acesteia.
Hotărârea nu dispune automat redeschiderea procesului, însă rejudecarea este considerată remediul cel mai potrivit dacă reclamantul decide să o solicite. Părțile au la dispoziție trei luni pentru a cere trimiterea cazului la Marea Cameră. De asemenea, nu au fost acordate despăgubiri financiare, deoarece reclamantul nu a depus cererea de satisfacție echitabilă conform procedurilor necesare. Hotărârea rămâne, în acest moment, una de Cameră.
Sistemul de drept european impune ca orice decizie care privește libertatea unui individ să fie fundamentată riguros, pentru a asigura dreptul la apărare. În cazurile de agresiune sexuală, unde probele biologice pot lipsi, argumentarea instanței privind credibilitatea martorilor devine esențială pentru validitatea procesului. Această decizie de la Strasbourg subliniază importanța transparenței în modul în care judecătorii evaluează contradicțiile din declarațiile oferite în timpul investigațiilor penale.