În dimineața zilei de 30 octombrie 1971, în jurul orei cinci, un dig al iazului de decantare de la exploatarea minieră Certej-Săcărâmb, din județul Hunedoara, a cedat sub presiunea apei și a mâlului. Acest accident industrial masiv a provocat o viitură de steril care a năvălit spre zona locuită, surprinzând numeroase persoane în somn. Bilanțul final al victimelor, stabilit în urma cercetărilor ulterioare, indică moartea a 89 de persoane și faptul că aproape 100 de oameni au fost răniți în acest dezastru.
Catastrofa a avut un impact devastator asupra infrastructurii locale din Certeju de Sus. O porțiune a digului, cu o lățime inițială de aproximativ 50 de metri și o înălțime de 25–27 de metri, s-a rupt, lărghindu-se ulterior la 80 de metri. Prin această breșă au curs peste 300.000 de metri cubi de steril, distrugând șase blocuri de locuințe care conțineau câte 25 de apartamente, un cămin de 30 de camere și șapte locuințe individuale. De asemenea, patru construcții cu caracter sociocultural și alte două blocuri au fost grav afectate sau distruse.
Documentele de arhivă relevă că evenimentul nu a fost un accident complet neprevăzut, existând semne de instabilitate mult mai devreme. În anul 1967, digul de la Certej cedase parțial sub presiunea apei și a mâlului, deși în acel moment nu au existat victime. În ciuda acestui incident anterior, exploatarea minieră a continuat, iar nivelul de depozitare în iaz a crescut constant. Raportul unei comisii guvernamentale a identificat schimbarea amplasamentului inițial al iazului și construirea locuințelor prea aproape de instalație ca factori determinanți pentru tragedia din 1971.
Reacția autorităților în perioada regimului comunist a fost una de control strict asupra informațiilor și a opiniilor publice. Notele informative ale Securității din perioada de după accident au indicat faptul că autoritățile au luat măsuri pentru a combate comentariile negative ale localnicilor. În timp ce echipele de salvare și militarii interveneau în zonă, aparatul de stat urmărea să prevină transformarea nemulțumirii populației în contestări împotriva conducerii exploatării. Deși a fost constituită o comisie guvernamentală de anchetă la 2 noiembrie 1971, nu a urmat un proces penal pentru pierderea de vieți omenești.
După deznodămul tragic, statul a intervenit prin acordarea unor despăgubiri materiale pentru pagubele suferite de cetățeni. Conform sintezei Arhivelor Naționale, supraviețuitorii care locuiau în blocurile distruse au primit apartamente noi, iar familiilor ale căror case au fost afectate le-au fost puse la dispoziție materiale pentru reconstrucție. Totuși, aceste măsuri de refacere a locuințelor nu au putut compensa pierderea de vieți omenești și distrugerea structurii sociale a comunității afectate de valul de noroi.
Tragedia de la Certej rămâne un exemplu de management defectuos al riscurilor industriale în contextul prioritizării obiectivelor de producție. Documentele de la Arhivele Naționale și CNSAS arată că deciziile administrative, precum continuarea depozitării reziduurilor după avaria din 1967 și amplasarea locuințelor în proximitatea iazului, au contribuit direct la amplificarea riscului. Această catastrofă subliniază importanța supravegherii constante a instalațiilor industriale de depozitare a sterilului pentru prevenirea unor astfel de dezastre de proporții.