O serie de afirmații conspiraționiste circulă în România, susținând că atacul cu cuțitul din Bistrița, în care au fost răniți o profesoară și un elev, ar fi o operațiune orchestrată de serviciile secrete. Această narațiune falsă pretinde că evenimentul a fost o înscenare menită să justifice restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale. Propaganda vizează subminarea încrederii în autorități și amplificarea tensiunilor sociale prin asocierea incidentului cu presupuse planuri de control al internetului.
Narațiunea conspiraționistă se bazează pe o interpretare eronată a programului Previsio, un proiect de prevenire a radicalizării și a extremismului violent în sistemul de învățământ preuniversitar. Deși școala implicată făcea parte din acest program, acesta se adresa exclusiv cadrelor didactice și consilierilor școlari, nu elevilor. Elevii nu aveau interacțiuni directe cu reprezentanții SRI, ci doar cu profesorii lor. Afirmația că elevul ar fi participat la un program secret al SRI este, prin urmare, o manipulare a faptelor reale.
Un alt punct utilizat de propagadă este legătura dintre atac și intenția unor parlamentari de a propune reglementări online. Deputații Daniel Suciu și Bogdan Ivan au anunțat, în ziua atacului, intenția de a propune interzicerea accesului copiilor sub 14 ani la rețelele sociale. Totuși, discuțiile privind protecția minorilor în mediul digital există de aproape un an. Această inițiativă nu este o reacție nouă, ci se înscrie într-un context legislativ deja existent în România.
Contextul legislativ privind protecția minorilor pe internet nu este un fenomen izolat, ci o tendință globală. State precum Australia, Marea Britanie sau Brazilia au deja reglementări, în timp ce țări precum Grecia sau Spania dezbat proiecte similare. În România, deja în februarie 2026, deputata AUR Raisa Enachi depusese o inițiativă privind protecția minorilor sub 16 ani, urmată în iunie de o propunere semnată de parlamentari din USR, PSD, PNL și UDMR.
Teoria care susține că atacul este o „operațiune sub steag fals” este lipsită de orice probe concrete. Pentru a demonstra o astfel de acuzație, ar fi necesare dovezi despre coordonare, finanțare sau comunicări între organizatori și atacator. În prezent, există doar o asociere speculativă între trei evenimente distincte: atacul de la școală, programul de prevenție și anunțul legislativ. Lipsa de dovezi transformă aceste coincidențe într-o narațiune falsă despre controlul social.
Teama că autoritățile sau organizațiile internaționale ar putea controla internetul este o temă recurentă în discursul suveranist. Această preocupare pornește uneori de la riscuri reale, precum supravegherea digitală sau limitarea libertății de exprimare, dar derivă adesea în teorii conspiraționiste. În aceste scenarii, orice reglementare a spațiului online este interpretată ca un pas către cenzură, fiind atribuită unei presupuse „oculte” care urmărește controlul total asupra cetățenilor.